Memphis Depay, jucător cumpărat în această vară de Manchester United de la PSV, a fost surprins în timp ce-și parca ilegal mașina. Atacantul de 21 de ani a fost la cumpărături în centrul orașului Manchester.
Una dintre cele mai inspirate achiziții făcută de United în această vară a fost Memphis Depay, pe care l-a cumpărat de la PSV. Atacantul olandez a reușit până acum două goluri și două assist-uri, în cele cinci partide pe care le-a jucat până acum.
Însă un contract cu Manchester United impune și câteva achiziții care să țină pasul cu strălucirea clubului englez. Depay și-a achiziționat un Mercedes GLA 45 AMG, pe care a plătit nu mai puțin de 120.000 de lire sterline. Jucătorul olandez a considerat că trebuie să-și înnoiască și garderoba, astfel că a ieșit la cumpărături în Manchester, împreună cu doi prieteni.
Însă Depay nu s-a obișnuit cu parcările din Manchester. Atacantul lui Manchester United și-a pus mașina în fața unei platforme destinată camioanelor care alimentează magazinele din centrul orașului. Bolidul olandezului a stat acolo trei ore, dar, din fericire pentru el, în această perioadă n-a deranjat pe nimeni și nici nu a primit vreo amendă pentru parcare ilegală.
Sursa foto: dailymail.co.uk
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER